Joseph Frank “Buster” Keaton (October 4, 1895 – February 1, 1966) was an Academy Award-winning American silent film comic actor and filmmaker. His trademark was physical comedy with a stoic, deadpan expression on his face, earning him the nickname “The Great Stone Face” (referencing the Nathaniel Hawthorne story about the “Old Man of the Mountain”).

Asta e ce am aflat de pe wiki despre Buster Keaton. Recunosc ca habar nu aveam cine e, dar se pare ca aveam o gaura imensa in istoria filmului. Filmuletul e montat destul de bine, dar ar fi fost de preferat mai multe scene in care sa se mimeze “cantarea”.

Din ciclul “in tara ninge, plugarii se piaptana”, avem o noua interventie de sezon. Daca mai devreme cu cateva zile spunea stapanu’ ca “ninge ca-n povesti”, ei bine mai nou ninge ca-n filmele de groaza. Nici nu ar fi asa rau daca dimineata inainte de a merge la servici te pregatesti temeinic si iti rezervi o marja de timp sa nu cumva sa intarzii prin nametii de pe strazi, sau daca la ultima intersectie inainte de firma la care lucrezi observi ca drumul e blocat, sau daca vezi pe marginea drumului utilajele de deszapezire (nu stiu daca am scris bine cuvantul asta) care se misca usor, usor, usor…. cu nonsalanta, si in acelasi timp cu plugurile ridicate de la sol sa nu cumva sa ridice vreun strop de zapada in plus.

Si totusi… zapada ma are pana sa ajunga la pragul usii… pragul de sus… asa ca tine-o doamne tot asa si indeplineste-mi si mie dorinta de Craciun: sa fie zapada de 2 metri sa paralizeze tot Bucurestiul si sa moara Realitatea TV de ciuda ca nu mai poate ajunge in teritoriu sa urle pe sticla ca edilii nu sunt in stare de nimic. Doamne da! …fara mila.

Sa vina neaua! sa vina neaua! sa vina neaua cat e cafeneaua!… de inalta. Simplu ca noapte buna!

Dupa vorba Parazitilor, “ai un blog, da’ nu ai viata”, trecem la treaba scriind aici ca zapada… a venit. Oau! de ce scriu si eu un post pe tema “zapada a venit”? Pentru ca vreau sa paralizeze Bucurestiul. Vreau o zapada de 2 metri, sa raman sa fac revelionul la camin in Regie, sa ma dea proteveu la televizor cand imi arunca guvernul cel vesel mancare pe geam din elicopter, sa dau de haleala la pescarusi din mancarea pe care o primesc de la guvern, sa nu ma mai pot duce acasa decat cu sania, sa nu mai vin la servici deloc, sa nu mai merg la scoala (si mai deloc), sa fie o iarna ca acum 30 de ani. Fara masini pe strada, fara oameni la metrou (eventual fara metrou).

Asta vrea stapanu de Craciun.  E clar! S-a tacanit de tot… E simplu ca noapte buna.

Stapanu’ a venit intr-o seara acasa plin de dispret. In tramvaiul 41 a descoperit ca exista oameni care stiu sa numere in sistemul binar, dar nu-si pot da seama de ce un calator care a compostat un bilet il lasa in aparat la terminarea calatoriei. E chiar atat de greu sa pricepi ca il lasa acolo pentru cineva care urca fara bilet? Suntem romani… macar cand furam sa ne ajutam. Facem Politehnica si asta ne ocupa o gramada de timp. Si la ce ne ajuta? Nu suntem in stare sa gandim pe strada.
E ceva de nedescris. E simplu ca noapte buna!

După o zi total stresantă din toate punctele de vedere (prima zi la noul loc de muncă, 3 ore petrecute pe drum înspre şi de la locul de muncă) stăpânul Poveştii de la Miezul Nopţii alege povestea de relaxare a serii.

Cadrul: sala de bowling. Timp: seara. Mediu înconjurător: relaxant. Intră în scena actorii. Doi tipi bine făcuţi şi înţoliţi în trend cu timpurile boschetare în care trăim, însoţiţi de două prezenţe fermecătoare din toate unghiurile de vedere, se leagănă spre tejghea. Prezenţele fermecătoare fac treaba ce ţine de plata pistei de bowling, cei doi grei fiind prea plictisiţi nu se pot ocupa de asemenea mizerii. S-ar putea murdări pe mâini.

Jocul începe. Un strike. Două. Trei. Se pare că cel mai greu dintre grei e în seara asta este liderul petrolului. Dominarea jocului se extinde prin masculinitate jovială şi asupra celor două frumoase competitoare. Cocoşul se umflă în pene. Lansările se fac cu o putere din ce în ce mai mare. Viteza bilelor pe pistă creşte văzând  cu ochii. Popicele zboară aruncate de tăvălugul ce se avântă spre ele lăsând un şuierat în aer şi vibraţii în podea.

Bărzoiul, pentru că din cauza lui am început istorisirea, nu mai suportă stresul la care este supus şi scoate capul din pantalonii liderului. Stupoare. Mirare. Hohote de râs. Imaginea pantalonilor sfâşiaţi de zvâcnirile de orgoliu ale liderului este imortalizată cu un telefon de ultimă generaţie (doar 1400 ron) de către una din domniţe. Glumele se ţin lanţşi scot la iveala faţa netencuită a celor 4 temerari.

Sunt multe lucruri pe care le poţi vedea la un om doar din modul în care izbucneşte în râs.

E simplu ca noapte bună!